Schema Electrica

Baterii de condensatoare 

Bateriile de condensatoare (şunt), se montează obişnuit în instalaţiile trifazate de medie tensiune ale staţiilor coborâtoare de 110 kV/MT în conexiune stea când sistemul energetic din zonă prezintă regim deformant sub 5%; pentru modificarea (reglajul) circulaţiei de putere reactivă se folosesc una sau mai multe trepte de puteri egale ce se comută manual sau automat.



O instalaţie de condensatoare este un ansamblu de instalaţii electrice, format din bateria de condensatoare, celulele de medie tensiune de alimentare, cablurile de racordare şi dulapurile de comandă şi protecţie. Bateria de condensatoare (sau baterie, treaptă) este un ansamblu de unităţi monofazate racordate între ele electric şi formează un sistem de conexiuni trifazate. Un condensator (sau unitate) este un ansamblu format din unul sau mai multe elemente aşezate într-o singură cuvă şi legate la bornele de ieşire. Un element de condensator (sau element) este partea invizibilă a unui condensator, formată din armături separate printr-un di electric.
Prin nivel de izolaţie al unei baterii de condensatoare se înţelege o combinaţie a valorilor tensiunilor de încercare la frecvenţă industrială şi la impuls ce caracterizează aptitudinea izolaţiei de a suporta solicitările dielectrice între bornele de ieşire ale bateriei şi părţile metalice legate la pământ. Puterea nominală a condensatorului (Qc) este puterea reactivă la tensiunea nominală şi la frecvenţa nominală, pentru care a fost realizat condensatorul. O celulă generală de MT, este o celulă de condensator, racordată direct la bornele principale ale staţiei de distribuţie şi destinată alimentării unei baterii de condensatoare cu mai multe trepte de putere. O celulă de treaptă de medie tensiune este o celulă de condensator, racordată direct la bornele principale ale staţiei de distribuţie şi destinate alimentării unei baterii de condensatoare cu mai multe trepte.
în fig.6.1 sunt prezentate diferite scheme electrice de alimentare a bateriilor de condensatoare pentru celule generale şi de treaptă.
1.1. Schemele electrice de alimentare şi de conexiuni ale bateriilor de condensatoare



Bateriile de condensatoare de medie tensiune (6, 10, 20 kV) pot fi cu una, două sau maximum trei trepte, cu sau fără celulă generală şi sunt alimentate prin cablu de la celulele de condensator ale instalaţiei de distribuţie de medie tensiune, celule echipate cu diverse aparate, conform fig.6.1. Se foloseşte sau nu celulă generală funcţie de spaţiul disponibil în clădirea staţiei de distribuţie de medie tensiune şi de rezultatul comparaţiei tehnico-economice a celor două variante. Celula generală poate avea celule de treaptă echipate cu întreruptor (fig.6.1.a) sau contactor 
Bateriile de condensatoare trifazate şunt de medie tensiune se amplasează obişnuit în exterior (cu excepţia cazului când zona are grad ridicat de poluare) şi conexiunea lor se face de obicei în dublă stea cu neutrele izolate faţă de pământ, cu transformator de curent pe legătura dintre neutru (ce alimentează o protecţie diferenţială împotriva defectelor interne din condensatoare), conform fig.6.2.a. Nu se realizează conexiunea în stea simplă a bateriilor de condensator (fig.6.2.b) deoarece la defecte interne în unităţi nu poate fi asigurată protecţia.
Dacă tensiunea unui condensator este inferioară tensiunii nominale a reţelei, se conectează în serie pe fază mai multe unităţi iar dacă trebuiesc puteri mai mari decât cele corespunzătoare unităţilor, acestea se conectează în paralel pe fază,
conform fig.6.3.



Pentru a folosi un număr redus de condensatoare se folosesc unităţi monofazate de 100 kVAR cu care se realizează obişnuit puteri până la 3 MVAR pe treaptă la 6 şi 10 kV şi până la 6 MVAR la 20 kV.
1.2. Alegerea şi dimensionarea bateriilor de condensatoare
Bateriile de condensatoare se folosesc pentru compensarea puterii reactive.
Dimensionarea bateriilor de condensatoare şunt şi amplasarea lor se face pe baza analizei structurii sistemului energetic din zonă, curbei de sarcină reactivă pe 24 ore şi a măsurătorilor armonicilor superioare, stabilindu-se dacă bateria este cu o treaptă sau cu mai multe trepte (la puteri de peste 1,2 MVAR). Dacă în locul de amplasare sunt armonici de ordinul 5 şi 7, proiectantul trebuie să prevadă viitoarea instalaţie şi cu filtre de armonici.
Conectarea, deconectarea şi descărcarea automată a bateriilor este însoţită de fenomene tranzitorii.
Conectarea bateriilor de condensatoare produce un curent de şoc. Dacă curentul de şoc este prea mare se creşte lungimea cablurilor de racord.
Şocul de tensiune ce apare la conectarea bateriilor de condensatoare şunt trebuie să fie mai mic cu 3% ca tensiunea nominală a reţelei. Dacă se depăşeşte limita admisă a şocului de tensiune bateria trebuie să funcţioneze în trepte.
Bateriile de condensatoare se conectează numai dacă sunt complet descărcate, deoarece în caz contrar pot apare suprapresiuni şi supracurenţi mari care pot să deterioreze instalaţia electrică şi chiar să perturbeze parţial sistemul energetic. 
Bateriile de condensatoare se prevăd cu instalaţii fixe de descărcare automată care sunt astfel dimensionate încât după maximum 5 min de la deconectare să reducă tensiunea sub 50 V. Instalaţia de descărcare este formată din înfăşurările a două transformatoare de tensiune bifazate legate în triunghi deschis şi racordate direct la bornele bateriei de condensatoare.
Capacităţile condensatoarelor repartizate pe fază trebuie să aibă o abatere maximă de 10% dacă puterea nominală este de până la 3 MV AR şi de maximum 5% dacă puterea nominală este de peste 3 MVAR.
1.3. Instalarea bateriilor de condensatoare
Bateriile de condensatoare şi conductoarele pentru alimentarea lor trebuie să aibă un nivel de izolaţie corespunzător tensiunii instalaţiei unde se montează. Dacă nivelul de izolaţie al unităţilor este mai mic ca al bateriei (unităţi în serie pe fază), trebuie izolate suplimentar unităţile sau stativele.
Bateriile de condensatoare se montează obişnuit în exterior, cu împrejmuire cu panouri cu plasă din sârmă a fiecărei trepte de putere (pentru a putea lucra la o treaptă când cealaltă este în funcţie) şi poartă cu blocaj electromagnetic, pe stavile metalice din oţel, protejate împotriva coroziunii şi fixate în fundaţii de beton prin intermediul unor suporturi izolante ce realizează atât izolaţia fazelor cât şi cea faţă de pământ. Stativele se leagă la centura de punere la pământ (direct dacă stativul este neizolat sau printr-un cuţit de legare la pământ dacă stativul este izolat faţă de pământ).

Baterie de condensatoare într-o staţie electrică exterioară

Fig.6.5. Baterie de condensatoare într-o staţie electrică exterioară

Condensatoarele trebuie descărcate (prin scurtcircuitarea bornelor cu o ştangă izolată) măsurate şi apoi sortate pentru a realiza la montaj ramuri cât mai echilibrate.
Montarea condensatoarelor se face obişnuit în poziţie verticală, pe stative în locuri fără vibraţii sau şocuri, cu legături la aparate din bare rigide de aluminiu sau conductoare flexibile de oţel-aluminiu şi legături între ele din conductoare flexibile pentru ca bornele să nu fie solicitate. Cuvele condensatoarelor se leagă galvanic cu stativele metalice în carcasele aparatelor din incintă, cutiile terminale ale cablurilor şi împrejmuirea metalică a bateriei se leagă la priza de pământ a bateriei (situată în exteriorul incintei şi legată la priza staţiei). Dacă este prevăzută de fabricant protecţia condensatoarelor de radiaţie solare, se execută un parasolar din material uşor, rezistent la foc şi intemperii. în incintă se mai montează transformatoarele de măsură şi instalaţia de descărcare automată. Pentru protecţia bateriei contra supratensiunilor atmosferice, amplasamentul bateriei trebuie să fie în zona de protecţie a staţiei.
în interior, bateriile de condensatoare se montează de asemenea pe stative metalice fixate în pardoseală. încăperea unde se instalează condensatoarele trebuie prevăzută cu ventilaţie naturală, cu goluri de admisie şi evacuare. Dacă ventilaţia naturală nu este satisfăcătoare se realizează ventilaţie mecanică.
Bateria de condensatoare trebuie montată într-o încăpere uscată, protejată contra incendiului şi exploziilor, fără gaze agresive şi neexpusă temperaturilor ridicate. Bateria trebuie amplasată astfel încât să nu fie expusă luminii directe solare, prin ferestre. Dacă încăperea are lungimea de peste 10 m trebuie prevăzută cu uşi la ambele capete.
1.4. întreţinerea şi exploatarea bateriilor de condensatoare
Conectarea la reţea a bateriilor de condensatoare încărcate poate produce supratensiuni şi supracurenţi şi ca urmare este admisă conectarea lor numai în stare complet descărcată iar după deconectare de avarie, conectarea este admisă numai după înlăturarea cauzelor ce au produs deconectarea.
Când urmează a se efectua lucrări la baterie, după descărcarea automată trebuie făcută şi descărcarea suplimentară de 5 s cu ştangă izolată şi scurcircuitarea bornelor condensatorului.
în timpul funcţionării trebuie efectuat zilnic controlul vizual al bateriei urmărind zgomotele, scurgerile de di electric ca şi bombarea cuvei. Un condensator defect trebuie scurtcircuitat cu un conductor ce leagă bornele şi cuva, conductor ce se păstrează şi în timpul transportului.
Condensatoarele nu prezintă pericol de incendiu dar prezintă pericol de explozie şi ca urmare amplasarea lor lângă căile cu circulaţie frecventă trebuie evitată. Lucrările la instalaţia de condensatoare se execută cu întreruperea totală a tensiunii.
în timpul cât bateria de condensatoare nu este conectată la reţea trebuie legată la pământ (prin cuţite sau scurtcircuitoare).

27.1. Uşile metalice ale firidelor de branşament (principale şi secundare) trebuie să fie legate la bara de legare la pămint prin intermediul unui conductor flexibil de cupru, cu secţiunea de 16 mm* cu papuci la ambele capete.
Pe feţele exterioare ale uşilor firidelor de branşament se vor aplica (monta) indicatoare de securitate, conform prevederilor STAS 297.
27.2. Conductorul de protecţie al coloanelor electrice Individuale, definite conform prevederilor STAS 234. trebuie să fie legat în firidele de branşament la bara de legare la pâ- mînt, iar la tablourile de distribuţie ale consumatorilor la borna de legare la pămint de pe rama metalică a tablourilor, destinată special acestui scop.
27.3. Pentru executarea lucrărilor la firidele de branşament. alimentate prin cabluri electrice subterane (radlal sau prin intrare-ieşire) zona protejată se realizează de la capetele cablurilor respective.


în cazul firidelor de branşament alimentate printr-un racord aerian, zona protejată se realizează de la primul punct de separare vizibilă.
în cazul firidelor secundare (de palier), zona protejată se realizează de la firida principală de branşament (nişa generală de bloc), la punctul de separare vizibilă a coloanei colective.
în cadrul lucrărilor menţionate în acest articol, zonele de lucru coincid cu zonele protejate.
27.4. în cazul lucrărilor la coloanele electrice, zona protejată coincide cu zona de lucru şi se realizează la capetele coloanelor respective, dinspre sursa de alimentare, prin :
a) separarea vizibilă din firida de branşament din amonte ;
b) montarea de capace (in cazul siguranţelor fuzibile cu filet) sau de minere (în cazul siguranţelor cu mare putere de rupere) electroizolante, colorate în roşu, în locul patroanelor de siguranţă scoase.
Cind cele două persoane ale formaţiei de lucru lucrează la capetele coloanei, persoana avînd grupa de autorizare superioară va lucra la firida dinspre sursă.
La întreruperea lucrului, uşa firidei dinspre sursă se va încuia.
27.5. Verificarea instalaţiilor de alimentare noi şi a celor în exploatare se va face cu respectarea următoarelor reguli :
a) la instalaţiile în exploatare se vor păstra distanţele minime de apropiere, prevăzute ia art. 3 2. din prezentele norme ;
b) efectuarea măsurărilor (privind rezistenţa de izolaţie, nivelele de tensiune etc.) se va face în conformitate cu prevederile de la cap. 19 din prezentele norme.
27.6. La racordarea branşamentelor, cu scoatere de sub tensiune, în cazul în care stîlpul la care urmează a se racorda branşamentul este comun şi pentru alte linii electrice, se vor scoate de sub tensiune şi aceste linii. Se exceptează liniile de 0—20 kV care au o distanţă de cel puţin 2 m pe verticală faţă de linia de joasă tensiune ia care urmează a se lucra, precum şi liniile de contact pentru transportul în comun, dacă se respectă prevederile art. 3.2,

27.7. La înlocuirea contoarelor, cu separarea vizibilă a acestora, se vor respecta următoarele reguli :
a) în cazul contoarelor în montaj direct sau semidirect se va respecta următoarea succesiune a operaţiilor :
— scoaterea siguranţelor de la tabloul de distribuţie al Consumatorului;
— scoaterea siguranţelor, după caz, din firida de branşament, din firida secundară de.palier sau de la stîlpul la care este legat branşamentul ;
— montarea, în locul siguranţelor din firidă, de capace (minere) electroizolante, colorate în roşu ;
— montarea în firidă a indicatorului de securitate cu caracter de interzicere „NU ÎNCHIDE ! SE LUCREAZĂ" ;
— demontarea capacului de la bornele contorului;
— scoaterea conductorului de nul intrare şi aplicarea pe capătul acestuia a unui degetar electroizolant, apoi în mod similar scoaterea şi izolarea capetelor celorlalte conductoare ;
— înlocuirea contorului, legarea conductoarelor făcîndu-se în ordine inversă ;
— montarea capacului de la bornele contorului şi sigilarea lui ;
—punerea sub tensiune a contorului, verificarea lipsei tensiunii pe carcasa acestuia si repunerea siguranţelor la tabloul de distribuţie al consumatorului ;
— verificarea funcţionării corecte a contorului ;
b) in cazul contoarelor în montaj indirect, la înlocuirea acestora se va respecta următoarea succesiune a operaţiilor :
— scoaterea siguranţelor de pe circuitul de tensiune al contorului ;
— montarea, în locul siguranţelor scoase, de capace electroizolante colorate în roşu si a indicatorului de securitate cu caracter de interzicere „NU ÎNCHIDE ! SE LUCREAZĂ" ;
— şuntarea bornelor secundare ale transformatoarelor de curent în şirul de cleme. în cazul în care şirul de cleme lipseşte, se interzice înlocuirea contorului fără separarea vizibilă a transformatoarelor de curent;

— demontarea capacului de la bornele contorului;
— aplicarea pc capătul fiecărui conductor, imediat după scoatere, a unui degetar electroizolant;
— înlocuirea contorului;
— montarea capacului la bornele contorului;
— eliminarea şuntării bornelor secundare ale transformatoarelor de curent;
— punerea sub tensiune a contorului, verificarea lipsei tensiunii pe carcasa acestuia şi sigilarea lui:
— verificarea funcţionării corecte a contorului.

27.8. înlocuirea contoarelor sub tensiune se execută conform prevederilor instrucţiunilor specifice de protecţie a muncii, care vor respecta şi următoarele reguli :
a) în cazul contoarelor in montaj semidirect sau indirect, se vor şunta bornele secundare ale transformatoarelor de curent în şirul de cleme (în cazul în care aceste şiruri de cleme lipsesc, se interzice înlocuirea contoarelor fără separarea vizibilă a transformatoarelor de curent) ;
b) scoaterea conductoarelor din bornele contorului se va face în următoarea ordine : nul intrare (în cazul contoarelor în montaj direct sau semidirect) şi apoi, pe rînd, restul conductoarelor. Imediat după scoaterea fiecărui conductor din bornă se izolează capătul conductoarelor cu degetar electroizolant;
c) după remontarea capacului de la bornele contorului, se va verifica lipsa tensiunii pe carcasa contorului.

26.1. Controlul funcţionării instalaţiilor electrice de iluminat exterior şi înlocuirea becurilor, a globurilor şi a siguranţelor, se face, de regulă, de către personalul de deservire operativă, în baza atribuţiilor de serviciu.
26.2. Lucrările de exploatare şi reparaţii Ia corpurile de iluminat exterior (înlocuirea bobinelor de şoc sau igniterelor, înlocuirea globurilor, verificarea şi Înlocuirea duliilor, recon-

diţionarea coloanelor de alimentare a lămpilor, înlocuirea siguranţelor, recondiţionarea armăturilor de fixare a lămpilor pe stilpi etc.) se pot executa cu scoaterea de sub tensiune a instalaţiilor (cu luarea măsurilor tehnice şi organizatorice prevăzute în prezentele norme) sau fără scoaterea de sub tensiune a instalaţiilor (în baza instrucţiunilor tehnologice privind lucrul sub tensiune în instalaţiile electrice de joasă tensiune).
26.3. în cazul în care natura lucrărilor de exploatare-reparaţii (recondiţionarea armăturilor de fixare la stâlpi a corpurilor de iluminat exterior etc.) impune scoaterea de sub tensiune a circuitelor pentru abonaţii casnici (edilitari), la liniile electrice cu circuite comune, se vor lua măsuri corespunzătoare In acest sens.
26.4. Dacă linia electrică aeriană de iluminat exterior este pe stilpi de folosinţă comună cu o linie de 6—20 kV, linia de înaltă tensiune poate rămîne sub tensiune, dacă distanţa pe verticală intre cele două linii (de joasă şi înaltă tensiune) este de cel puţin 2 m.
în acest caz, se vor lua măsuri de respectare a distanţelor limită prevăzute la art. 3.2., iar la înlocuirea armăturilor de fixare pe stilpi a corpurilor de iluminat exterior, acestea să nu se apropie la o distanţă mat mică de 2 m faţă de conductoarele liniei de înaltă tensiune.
26.5. In cazul în care linia electrică aeriană de iluminat exterior este pe stilpi de folosinţă comună cu circuite dc ra- diofieare, în cazul lucrărilor cu scoatere de sub tensiune, se vor scoate de sub tensiune şi circuitele de radioficare respective.
26.6. Verificarea şi reglarea instalaţiilor de automatizare a aprinderii şi stingerii iluminatului exterior se va face fără scoaterea lor de sub tensiune, pe bază de ITI-P specifice. în prealabil, se va verifica vizual existenţa legăturilor la priza de pămînt a panoului metalic pe care sînt montate aparatele.
26.7. La executarea lucrărilor la cutiile de aprindere pentru iluminat exterior, se vor lua următoarele măsuri ;
a) realizarea zonei protejate se va face prin scoaterea siguranţelor pe coloana (cablul) de alimentare a iluminatului exterior, de Ia tabloul de distribuţie al postului de transformare şi legarea acestei coloane (cablu) la pămînt şi în scurtcircuit. în cazul existenţei mai multor puncte de aprindere în aceeaşi zonă sau localitate, se vor separa in plus şi reţelele de iIluminat stradal în exterior, la primele puncte de separare.
 b) la lucrările pe tablourile de distribuţie din posturi de transformare, care cuprind şi echipamentul de Comandă a aprinderii şi stingerii iluminatului exterior, se vor respecta prevederile din capitolul 14 al prezentelor norme:
c) dacă aprinderea şi stingerea iluminatului public sint comandate de la distanţă, se va face separarea vizibilă a circuitului de comandă şi se va lega la pămint şi in scurtcircuit in punctele de aprindere adiacente.

Imediat ce umezeala realizează o legătură mai mult sau mai puţin bună conducătoare de electricitate între cei doi electrozi senzor, releul comandat de detectorul de umiditate declanşează. Acest releu poate, de exemplu, să deconecteze un aparat electric, deoarece, din motive de siguranţă, acesta ar trebui să lucreze doar pe vreme uscată. Iniţial detectorul de umiditate a fost gândit pentru protejarea în caz de pierdere a etanşeităţii carcasei unei camere de luat vederi submersibile, cameră în care se găsea şi un bliţ electronic.



La pătrunderea apei, bliţul ar fi fost scos din funcţiune şi astfel fotograful ar fi fost protejat de descărcarea de înaltă tensiune. Există însă un mare număr de aplicaţii imaginabile: detectorul poate servi, de exemplu, ca alarmă pe o navă sau ca indicator de uscat pentru rufe.
Senzorul constă din două conductoare de cupru care sunt amplasate la mică distanţă unul de altul. Atunci când rezistenţa electrică între ele scade sub o anumită valoare, trigge- rul Schmitt construit cu T1 şi T2 comută. Multivibratorul bistabil RS N1/N2 este basculat prin C1, astfel încât în punctul B există o tensiune joasă; ca urmare, T3 permite releului să declanşeze.
Releul anclanşează, în cazul descris, atunci când rezistenţa R6 nu este legată cu punctul B, ci cu punctul A. în locul senzorului de umiditate pot fi introduşi şi alţi senzori (de exemplu LDR sau NTC), astfel încât detectorul să reacţioneze şi la alte mărimi, cum ar fi intensitatea luminoasă, temperatura etc.
(J. M. v. Galen)

Pentru măsurarea precisă a concentraţiei de ioni de hidroxid (măsurarea pH-ului), în laboratorul de chimie se utilizează, între altele, un electrod de sticlă. Acest electrod este construit după principiul unei celule galvanice. între tensiunea de ieşire a acestei celule şi valoareapH-ului soluţiei de măsurat există o interdependenţă liniară. Temperatura soluţiei influenţează în mod clar tensiunea. Un adaptor pentru pH-me- tru este prin urmare un milivoltmetru cu compensare de temperatură.

Adaptor pentru măsurarea PH-ului

Montajul din fig. 1 utilizează amplificatorul operaţional A1 ca amplificator de tensiune pentru tensiunea electrodului. Impedanţa de intrare a montajului este egală cu rezistenţa de intrare a amplificatorului operaţional; ea măsoară 10'2 £2; ca urmare, sarcina electrodului este neînsemnată şi influenţează rezultatul măsurării. Rezistenţa PTC, TSP 102 (Texas Instruments), compensează temperatura soluţiei şi, cu aceasta, influenţa asupra rezultatului măsurătorii. împreună cu rezistenţa R4 de 2370 £2 (valoare obţinută prin montarea unor rezistenţe în paralel), rezistenţa PTC este dependentă liniar de variaţiile de temperatură. Rezistenţa R4 trebuie realizată din mai multe rezistenţe cu peliculă metalică (de exemplu 2k2 + 150£2+10£2 + 10£2). Prin aceasta se evită utilizarea complicatelor amplificatoare corectoare. Amplificatorul operaţional A2 serveşte de asemenea ca amplificator pentru tensiunea existentă în punctul A. Divizorul de tensiune R5/R6 (rezistenţe cu peliculă metalică) împarte tensiunea de ieşire într-un anumit raport. Amplificatorul operaţional este construit ca amplificator sumă - diferenţă; el determină valoarea tensiunilor existente. Volt- metrul digital afişează direct valoarea pH-ului. Potenţiometrele semireglabile P1 şi P3 reglează amplificarea etajului de intrare; P2 serveşte la echilibrarea lui A1.
Alimentarea trebuie să se facă de la o sursă stabilizată de ±15 V.

SURSA ALIMENTARE - Adaptor pentru măsurarea PH-ului

Pentru echilibrare trebuie luate în considerare următoarele:
1. Se aduce tensiunea din punctul C la zero volţi, cu ajutorul lui P2, intrarea fiind scurtcircuitată.
2. Tot cu intrarea scurtcircuitată se reglează potenţiometrul P5 (potenţiometru bobinat) în aşa fel încât în punctul D să existe o tensiune egală cu 7 V.
3. Cu potenţiometrul semireglabil se reglează la zero tensiunea în punctul A, pentru o temperatură a rezistenţei PTC de 25°C.
4. Se conectează electrodul de sticlă care este cufundat într-o soluţie tampon cu pH = 7. Se corectează, cu ajutorul lui P5, tensiunea în punctul D la 7 V (temperatura soluţiei egală cu 25°CI).
5. Se scufundă electrodul de sticlă într-o soluţie tampon cu pH = 4. Cu potenţiometrul semireglabil P1 se reglează la 4 V tensiunea în punctul D. Temperatura soluţiei trebuie să fie şi aici de 25°C.
6. Se încălzeşte soluţia tampon cu pH = 4 la circa 70’C şi se verifică dacă, la scufundarea rezistenţei PTC, tensiunea în punctul D este tot de 4 V. Eventual se corectează cu potenţiometrul P3.
7. Se repetă compensarea de la punctul 3.
Rezistenţa mare la intrare face ca montajul
să fie sensibil la brum; de aceea el trebuie ecranat într-o carcasă metalică. Conexiunile rezistenţei PTC TSP 102 trebuie izolate faţă de acţiunea apei, a acizilor şi a substanţelor bazice. Precizia depinde de stabilitatea sursei de alimentare, de precizia cu care este determinat pH-ul soluţiilor de etalonare cât şi de precizia voltmetrului digital.
Electrodul de sticlă se obţine din comerţul de specialitate pentru articole de laborator; odată cu el se livrează şi instrucţiunile de folosire.
(Th. Rumbach)

Se înmulţeşte X cu Y şi se obţine ca rezultat XY. Pe hârtie acest exemplu de calcul nu ridică nici o dificultate. Cum se petrec însă lucrurile în electronică, atunci când X şi Y sunt tensiuni analogice de intrare, iar XY o tensiune analogică de ieşire? Pentru realizarea operaţiei avem puţine montaje la dispoziţie. La cel prezentat aici este vorba de o variantă în patru cadrane, la care X şi Y şi, de asemenea, şi XY pot avea ambele polarităţi.

Multiplicator în patru cadrane

Punctul de plecare pentru modul de lucru al acestui multiplicator este o succesiune de impulsuri a căror valoare medie, realizată prin- tr-un filtru trece-jos, depinde de produsul celor două mărimi X şi Y. Montajul conţine un generator de impulsuri, a căror lăţime este modulată cu X. Generatorul constă din elementele constructive IC1, R1, R2, R4 şi CI; el îşi primeşte semnalul modulator de la IC2 prin R3. După o filtrare trece-jos (R7, C2; formarea valorii medii), semnalul de ieşire ajunge de la IC1 din nou la IC2 şi este comparat cu valoarea lui X. Prin acest reglaj se ajunge la situaţia că la ieşirea lui IC1 apare un semnal dreptunghiular cu o amplitudine constantă, a cărui lăţime este însă proporţională cu X.
Concomitent, semnalul de ieşire al lui IC1 ajunge la intrarea de comandă a comutatorului FET T1. Dacă T1 conduce, atunci la ieşirea lui IC3 apare o tensiune negativă egală cu mărimea semnalului de intrare Y; în cazul unei reglări corespunzătoare a lui P1, IC3 lucrează ca amplificator inversor. Dacă T1 este blocat, polaritatea tensiunii de ieşire a lui IC3 se inversează.
în spatele lui IC3 avem la dispoziţie o tensiune cu impulsuri dreptunghiulare a căror amplitudine este proporţională cu Y şi a căror lăţime este proporţională cu X. Filtrul trece-jos IC4, R10, R13 şi C3 formează valoarea medie a acestei tensiuni dreptunghiulare, valoare care este proporţională cu XY. Frecvenţa de trecere a filtrului este de circa 330 Hz, la fel de mare ca şi frecvenţa filtrului trece-jos R7-C2.
Cu toate că aici pentru simbolizarea mărimilor de intrare au fost utilizate majusculele X şi Y, montajul nu lucrează numai la tensiuni continue. La frecvenţe de intrare mai joase decât o putere a lui zece a frecvenţei de trecere a filtrului, încă se obţin rezultate bune; autorul a folosit montajul pentru măsurători corelative ale semnalelor EEG de foarte joasă frecvenţă.
Deoarece T1 în stare de conducţie prezintă totuşi o rezistenţă de trecere, este necesară o reglare cu P1 a inversorului (IC3). La tensiuni de intrare de X = 0 V (intrarea se pune la masă) şi Y = +6 V, respectiv X = -6 V, se reglează P1 în aşa fel încât tensiunea de ieşire a lui IC4 să fie minimă (circa ±40 mV).
(P. Creighton)

Montajul reglează automat tensiunea pe dioda varicap a unui receptor cu ajutorul tensiunii CAF. Pentru aceasta se utilizează un stabilizator de tensiune integrat, al cărui punct de zero nu se leagă la masă, ci la tensiunea de CAF. Tensiunea CAF a amplificatorului de frecvenţe intermediare comandă un amplificator operaţional ce lucrează ca amplificator de eroare ce este conectat la borna de masă a regulatorului de tensiune.


 Rezistenţa R3 constituie o sarcină constantă pentru amplificatorul operaţional şi conduce o parte a curentului de repaus al regulatorului la masă. La cele mai multe amplificatoare de frecvenţe intermediare, tensiunea CAF este de 4,5 ±0,5 V; curentul de repaus al stabilizatorului de tensiune este de circa 3 mA. Pentru a asigura un domeniu cât mai mare de variaţie a tensiunii de ieşire la o stabilitate suficientă a montajului, amplificatorul operaţional trebuie să preia 2/3 din curentul de repaus. Putem calcula astfel rezistenţa R3 = 4,5 V / 1 mA = 4500 Q.
Aici a fost aleasă o valoare de 4k7. Pentru a preveni o eventuală tendinţă de autoosci- laţie, amplificatorul operaţional este compensat cu C3, iar stabilizatorul de tensiune este decuplat prin C5.
Ca amplificator de eroare (IC1) a fost ales tipul LM 308, care are un curent de intrare foarte mic (numai 3 nA) şi o derivă foarte mică. Consumul de curent al montajului este de circa 300 pA. Pentru a atenua semnalele perturbatoare, tensiunea CAF este condusă la intrare printr-un filtru trece-jos (R1 şi C2); prin aceasta rezultă o funcţionare stabilă şi lipsită de zgomote a montajului. Dacă se doreşte deconectarea CAF-ului, atunci se conectează intrarea pe valoarea medie a tensiunii CAF. Dacă receptorul are un instrument cu nul pentru acord, atunci tensiunea de referinţă a instrumentului poate fi utilizată în acest scop.
(S. Hering)