Descărcarea Automată a Sarcinii la scăderea Tensiunii (DASU)


Spre deosebire de scăderea frecvenţei care constituie un criteriu sigur al deficitului de putere activă din sistem, scăderea tensiunii din reţea poate fi provocată şi de defecte cu caracter local (scurtcircuite) care se elimină prin acţionarea temporizată a protecţiilor şi nu necesită sacrificii de consumatori. Posibilitatea interpretării greşite a scăderii tensiunii şi efectuarea din acest motiv a unor sacrificii de consumatori care nu sunt necesare, constituie principala dificultate în realizarea descărcării automate a sarcinii la scădereatensiunii.
Schema D.A.S.U. cuprinde trei relee minimale de tensiune şi un releu special capabil să sesizeze existenţa componentelor de tensiune inversă în reţea.în funcţionarea normală, tensiunea aplicată releelor minimale de tensiune este mai mare decât o valoare reglată.
La scăderea tensiunii din reţea sub valoarea de reglaj, ca urmare a creşterii consumului de putere activă în reţea, releele minimale de tensiune comanda declanşarea consumatorilor în ordinea inversă a importanţei lor. Comanda de reanclanşare a consumatorilor se dă numai după o injecţie suplimentară de putere în reţea.
In cazul unui scurtcircuit pe una din liniile din sistem, defect ce va fi eliminat selectiv de protecţia aferentă, in reţea apare o scădere a tensiunii ce poate conduce la o declanşare nedorită a unor consumatori. De aceea schema de automatizare este prevăzută cu un releu capabil să sesizeze existenţa componentelor de tensiune inversă din reţea, ce însoţesc scurtcircuitele. Dacă după o temporizare, tensiunea din sistem şi-a revenit la valoarea normală (peste valoarea de reglaj a releelor minimale de tensiune) acestea opresc deconectarea consumatorilor. Dacă tensiunea din releu nu şi-a revenit la o valoare mai mare decât cea de reglaj a releelor minimale de tensiune, fapt care denotă un deficit de putere în reţea, acestea comandă declanşarea unor consumatori până la revenirea tensiunii în reţea la valoarea nominală

Etichete:

Trimiteți un comentariu

[blogger]

Author Name

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Un produs Blogger.